CĂLĂTORIE ÎN INTERIOR

CĂLĂTORIE ÎN INTERIOR

Journey Within – The Final Steps to Self Realization

ROMANIAN Shri Mataji a oferit peste trei mii de prelegeri înregistrate audio sau video în orașe și sate din întreaga lume. Fie că era o școală rurală, o conferință medicală sau o reuniune a angajaților Națiunilor Unite, esența mesajului său era aceeași: introspecție, înălțare spirituală, pace interioară și, mai presus de toate, conștientizarea sinelui adevărat. Cu iubire și simț al umorului, ea a îndrumat și a ascultat. Această carte se bazează pe mai mult de cincizeci dintre acele discursuri și prelegeri oferite între anii 1975 și 2003, țesute într-o narațiune despre viața și evoluția noastră, precum și următorii pași esențiali. De la primele cuvinte, „Tatăl meu a intuit că urma să înfăptuiesc ceva grandios”, putem percepe direcția parcursului acestei povestiri. Prin intermediul acestei cărți, Shri Mataji ne reamintește destinul uitat. Este relatarea unui parcurs colectiv sau individual, o evoluție la ambele nivele. Iar direcția sa este mereu aceeași, spre interior. Cartea a fost publicată inițial în limba engleză sub titlul „Journey Within — The Final Steps to Self Realization”.

GET THE BOOK

PURCHASE
PAPERBACK
PURCHASE
HARDCOVER

A DIVINE COOL BREEZE BOOK

This book and many other Sahaja Yoga books are sold through Lulu. Lulu Books is a print-on-demand service that sells and delivers books worldwide, often printing in the reader’s own country. This reduces both delivery times and shipping costs. To see prices in your preferred currency, create an account at Lulu.com.

This book is available at Lulu Books and other online book sellers.

This book is available in English, German, Italian, Romanian and Spanish.

LANGUAGE
PAGES
YEAR
AUTHOR
INTRODUCTION
INCHES
Image-empty-state.png